Despre GeekMeet#3
( De ce se intinde pateeeul?? .. O fi si el obosit dupa GeekMeet :))) )
Au prezentat:
- Eugen Tripon si Ovidiu Purdea despre SEO - mi-as fi dorit mai multe informatii pe partea de on-site SEO
- Alex Mos despre affiliates/ppc/ppv - ce-i aia site made for adsense..!? oamenii astia n-au altceva mai bun de facut?
- Filip Chereches-Tosa despre mod_rewrite si scurtă prezentare a eLiberatica - in sfarsit am aflat ce e eLiberatica, ca ma innebunisera deja
- Horia Vasiliu despre hosting - pare ca stie ce spune.. cert e ca ulterior a ‘monopolizat’ discutiile.. talentat; se pare ca hosting-ul e un domeniu in care nu te plictisesti niciodata
Vin cu o propunere de subiect de discutie pentru #4: cine sunt utilizatorii de internet din .ro, ce comportament au, ce lipsuri/nevoi au, ce idei de aplicatii web ar putea avea succes si cum.
Pentru o editie viitoare reusita a GeekMeet, avand in vedere ca, probabil, vom fi si mai multi, cred ca e mai potrivit sa ne organizam pe grupuri de discutii, cu subiecte pornind de la cunostinte de baza pana la teme avansate, iar fiecare sa participe acolo unde stie ca il intereseaza.
In alta ordine de idei, sper ca in timp sa se consolideze un grup/grupuri mai restrans/restranse, in care membrii sa se sustina reciproc si sa colaboreze la diferite proiecte.
Cum principala mea asteptare de la astfel de intalniri este sa am un (chiar si mic) ‘evrika!’, nu pot sa spun decat: misiune indeplinita.
Oradea, we are comin’
Da, nici nu gandeam sa lipsesc :)
Am revazut mersul trenurilor si in speranta ca e la zi cu noile schimbari, am decis ca voi merge cu Intercity-ul de Cluj care, desi inseamna 1 ora in minus de somn (fata de varianta cu acceleratul de Iasi), are avantajul ca ajunge cu 1 ora si jumatate inainte de inceputul intalnirii, deci timp berechet de pierdut vremea prin Oradea :D
Daca mai alege careva trenul asta, sa ma anunte. We’ll join forces :P
UPDATE: vine si cristi cu cativa colegi de lucru
Bunicul meu
In clasa a 9-a fiind, scriam compunerea de mai jos pentru ora de romana. Lasand la o parte latura artistica impusa de context, aceasta marturisire de admiratie pentru bunicul meu merita sa fie publicata pe acest blog si in cadrul proiectului Capsula Timpului.
***
Trenul se îndreaptă cu repeziciune spre satul bunicilor mei. Arunc o privire peste dealurile nesfârşite de la poalele Munţilor Apuseni şi mă reîntorc la lectura mea. Încerc să citesc un vers, o strofă, dar ceva mă împiedică. Deşi îmi vizitez bunicii în fiecare vacanţă, simt un dor puternic de a-i revedea. Mi-l imaginez pe bunicul meu aşteptându-mă la poartă. Amintirile mă copleşesc din senin.
Bunicul meu este un om voinic, nu foarte înalt de statură. Ochii săi căprui şi calmi reprezintă o binecuvântare pentru cei care îl privesc, dar exprimă şi o linişte interioară profundă. Numai parul alb, tuns scurt şi parcă puţin neglijent îi tradează vârsta înaintată. Îmbrăcămintea o poartă mereu curată, chiar dacă e veche.
Nu este un om retras, dimpotrivă. Dar nici nu obişnuieşte să stea pe bancă, în faţa porţii, şi să salute toţi trecătorii. Întotdeauna are ceva de făcut. Este un om într-adevăr practic.
Casa bunicilor mei este mică, având două camere mobilate ţărăneşte. Camera bunicului nu se deosebeşte de una obişnuită. Un televizor vechi se odihneşte într-un colţ iar în partea opusă se află patul. Deşi becul din mijlocul tavanului luminează suficient, bunicul a ţinut morţiş să-şi mai instaleze unul deasupra patului, pe perete. Nimeni nu ştie de ce. O sobă din cărămidă arsă încălzeşte încăperea iarna.
Deşi nu îşi prea dezvăluie gândurile, pot să spun că îl cunosc destul de bine. Este un om împăcat cu viaţa. A fost miner într-o mină de argilă, trebuind să presteze o muncă grea şi obositoare, care necesita multă atenţie. A reuşit să iasă sănătos la pensie. Are o fiică minunată, mama mea, de care este foarte mândru şi nişte nepoţi pe care îi îndrăgeşte foarte mult. S-a înţeles bine cu bunica din totdeauna şi o iubeşte foarte mult. A muncit mult toată viaţa pentru a-i asigura familiei un trai fară griji şi încă speră să mai facă multe pentru cei dragi lui. De aceea eu cred şi sper că acum, la bătrâneţe, bunicul meu este un om fericit.
Aşa mi-l voi aminti mereu pe bunicul meu, un om plin de bunătate, cumpătat, credincios în felul lui, muncitor şi înţelept.
Dar iată că trenul a ajuns în staţie şi gândurile îmi sunt întrerupte de foşnetul oamenilor grăbiţi să coboare. Sper ca peste ani să le spun şi copiiilor mei povestea unui om minunat: bunicul meu.
***
Tag Technorati: capsulaTimpului
Cred ca-mi schimb domiciliul
.. blogului, adica.
De mult timp rascolesc minutios, perseverent, fiecare pixel patrat al panoului de administrare al acestui blog. Si nu gasesc nicio, dar absolut nicio modalitate de a-mi putea instala un plugin cat de mic, de a pune un text custom undeva pe sidebarul din dreapta, ce sa mai vorbesc despre posibilitatea de a umbla la css.
Si parca vad ca situatia are o solutie banala, o solutie din categoria acelora pentru care ulterior te dai cu capul de pereti ca nu te gandisesi la ea. Dar si asa, parca tot m-as simti in continuare prea limitat in lumea blogului hosted.
Cat de curand ma mut la casa mea. Si-acolo in lumea mea voi fi, nemuritor si rece.
:P
Capsula Timpului
Un proiect interesant, pentru care cred ca stiu deja unde trebuie sa scotocesc ca sa gasesc niste materiale potrivite.
Deocamdata, dau mai departe invitatia:
Invitatie de participare la Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului
Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului se deruleaza intre 6 decembrie 2006 - 5 ianuarie 2007.
Pentru a participa, va rugam sa urmati acesti pasi:
- Publicati aceasta invitatie pe blog, impreuna cu linkul spre blogul unde ati citit-o: Am gasit invitatia pe blogul: eLearningBlog
- Scrieti una sau mai multe insemnari surprinzand momente trecute, dar si asteptari - sub forma de text, imagini, clipuri audio / video.
- Incercati sa culegeti marturii similare de la alte persoane din jur, care nu au bloguri - scriind cate o insemnare pentru fiecare.
- Convingeti cat mai multi cunoscuti sa-si deschida blog, pornind chiar cu acest proiect - scrieti o insemnare cu linkurile spre blogurile deschise.
- Adaugati tag-ul Technorati capsulaTimpului, la fiecare insemnare legata de proiect: <a href=”http://www.technorati.com/tag/capsulatimpului” rel=”tag”>capsulaTimpului</a>
- Urmariti aparitia insemnarilor in statisticile publicate pe blogurile initiatorilor si pe blogul central Capsula Timpului.
Va multumim si succes!
Initiatori:
Carmen Holotescu, Alina Hodovanu, Adrian Cristea & Cristi Manafu
Tag Technorati: capsulaTimpului
Urmeaza on rails
M-am intors cu chef de scris si vesti bune :D
Urmeaza e online, are o infatisare proaspata si .. e beta. Nu stiu ce inteleg altii prin beta, dar eu inteleg ca urmeaza o perioada de imbunatatiri succesive si ca avem mare nevoie de sprijinul ‘devoratorilor de evenimente’ ca sa ne ghideze cu feedback.
Urmeaza e un ghid al evenimentelor din toata tara, gandit ca un calendar social creat de utilizatori pentru utilizatori.
Navigheaza prin lista de evenimente in functie de oras, data sau cuvinte-cheie.
Afla evenimentele populare sau cele noi din orasul tau.
Adauga un eveniment care se apropie sau spune ca vii la un eveniment care iti place.
Dupa acesta scurta pauza publicitara, va invit serios sa-l incercati si sa ne criticati :)
Si dati vestea mai departe ;)
