[toluen - the blog]

In clasa a 9-a fiind, scriam compunerea de mai jos pentru ora de romana. Lasand la o parte latura artistica impusa de context, aceasta marturisire de admiratie pentru bunicul meu merita sa fie publicata pe acest blog si in cadrul proiectului Capsula Timpului.

***

Trenul se îndreaptă cu repeziciune spre satul bunicilor mei. Arunc o privire peste dealurile nesfârşite de la poalele Munţilor Apuseni şi mă reîntorc la lectura mea. Încerc să citesc un vers, o strofă, dar ceva mă împiedică. Deşi îmi vizitez bunicii în fiecare vacanţă, simt un dor puternic de a-i revedea. Mi-l imaginez pe bunicul meu aşteptându-mă la poartă. Amintirile mă copleşesc din senin.

Bunicul meu este un om voinic, nu foarte înalt de statură. Ochii săi căprui şi calmi reprezintă o binecuvântare pentru cei care îl privesc, dar exprimă şi o linişte interioară profundă. Numai parul alb, tuns scurt şi parcă puţin neglijent îi tradează vârsta înaintată. Îmbrăcămintea o poartă mereu curată, chiar dacă e veche.

Nu este un om retras, dimpotrivă. Dar nici nu obişnuieşte să stea pe bancă, în faţa porţii, şi să salute toţi trecătorii. Întotdeauna are ceva de făcut. Este un om într-adevăr practic.

Casa bunicilor mei este mică, având două camere mobilate ţărăneşte. Camera bunicului nu se deosebeşte de una obişnuită. Un televizor vechi se odihneşte într-un colţ iar în partea opusă se află patul. Deşi becul din mijlocul tavanului luminează suficient, bunicul a ţinut morţiş să-şi mai instaleze unul deasupra patului, pe perete. Nimeni nu ştie de ce. O sobă din cărămidă arsă încălzeşte încăperea iarna.

Deşi nu îşi prea dezvăluie gândurile, pot să spun că îl cunosc destul de bine. Este un om împăcat cu viaţa. A fost miner într-o mină de argilă, trebuind să presteze o muncă grea şi obositoare, care necesita multă atenţie. A reuşit să iasă sănătos la pensie. Are o fiică minunată, mama mea, de care este foarte mândru şi nişte nepoţi pe care îi îndrăgeşte foarte mult. S-a înţeles bine cu bunica din totdeauna şi o iubeşte foarte mult. A muncit mult toată viaţa pentru a-i asigura familiei un trai fară griji şi încă speră să mai facă multe pentru cei dragi lui. De aceea eu cred şi sper că acum, la bătrâneţe, bunicul meu este un om fericit.

Aşa mi-l voi aminti mereu pe bunicul meu, un om plin de bunătate, cumpătat, credincios în felul lui, muncitor şi înţelept.

Dar iată că trenul a ajuns în staţie şi gândurile îmi sunt întrerupte de foşnetul oamenilor grăbiţi să coboare. Sper ca peste ani să le spun şi copiiilor mei povestea unui om minunat: bunicul meu.

***

Tag Technorati: capsulaTimpului